Ești întristat ades și plângi pe cale,
Te simți al nimănui, abandonat,
Te rogi lui Dumnezeu cât ești în vale,
Dar uiți de El, atunci când ești salvat!
Și-naintezi o vreme și ți-e bine,
Crezând că meriți tot din ce primești,
Dar uiți, când Domnul nu este cu tine,
Prea multe-n viață n-o să izbutești!

Căci totu-i efemer și timpul trece,
Dar ce ai strâns nu-ți pare suficient,
Ajungi s-alergi în an cât alții-n zece
Și nu știi să te bucuri de prezent!
Apoi, cu anii, simți cum slăbiciunea,
Inundă-ncet trăire și simțiri
Și speri s-apară-n viața ta minunea,
Te uiți spre cer, cu lacrimi în priviri!

Ai vrea s-alergi și inima-ți se-avântă,
Dar simți țărâna-n talpă pătrunzând,
Ai vrea să zbori, dar aripa ți-e frântă
Și iarăși plângi, având pe Domnu-n gând!
Hoinar și trist ești omule, prin lume,
Căci nu Îl ai alături pe Cristos,
Când vei alege să îți dea un nume,
Numai atunci, vei fi iar bucuros!

Vei fi copilul Său, prieten, frate,
Atunci când lași la cruce vina ta,
Păcatele-ți vor fi pe veci iertate
Și vei simți ce-nseamnă Dragostea!
Vei triumfa în drumul tău pe glie,
Pe piscuri sus, sau chiar în văi adânci,
Căci ai un sens, un dor de veșnicie,
Ce te înalță peste văi și stânci!

Emanuel te poartă pe cărare,
Nici talpă, nici genunchi să nu-ți rănești,
Chiar de mai plângi, El dă înviorare
Și-ți cere doar atât, să te sfințești!
Să nu uitați, prieteni, niciodată,
Că nu avem nimic pe-acest pământ!
Ne-a oferit prin har, Cerescul Tată,
Lumină, Duh și Viață prin Cuvânt!

03/04/2023, Barcelona- Lucica Boltasu